Companiile franceze de asigurări discută o investiție comună de 1 miliard de euro în fonduri dedicate susținerii unor firme mici și mijlocii și a unor companii din sectorul sănătății, pentru a-și reveni din impactul epidemiei de coronavirus, a declarat vineri directorul general al CNP Assurances, transmite Reuters, citat de News.ro.
Inspecția Muncii va desfășura, în perioada 4 decembrie 2017- 31 ianuarie 2018, o campanie națională "de conștientizare" care urmărește ”informarea, prevenirea și nu sancționarea angajatorilor”, ca urmare a transferului complet al contribuțiilor sociale obligatorii la angajat.
Aproape 11,6 milioane de contracte de asigurare din România erau valabile la finele lunii iunie 2017, arată date oficiale aflate în posesia de Profit.ro. Cifra este în ușoară creștere față de perioada similară a anului trecut, însă marea surpriză apare la nivel de vârf. Cele mai multe contracte, peste 2,2 milioane, sunt în portofoliul City Insurance, societate care a ieșit de sub perspectiva falimentului în ultimul moment, cu ajutorul unei infuzii de capital venite de la un investitor privat din Elveția și care, surprinzător, depășește multe firme și pe clasele de asigurări facultative, în pofida problemelor cu plata daunelor.
Numărul petițiilor primite anul trecut de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) de la clienții nemulțumiți de firmele de asigurare a scăzut cu 20% față de 2014, mai ales datorită implicării direcției pentru protecția consumatorilor. O evoluție contrară au avut reclamațiile primite de Carpatica Asig și City Insurance, care au crescut cu 56%, respectiv cu 125%.
Un proiect de regulament făcut public de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) impune noi criterii pentru evaluarea conducerii executive și a persoanelor care ocupă poziții-cheie în societățile supravegheate de instituție. Sunt introduse cerințe noi care țin nu numai de pregătirea universitară și profesională sau de experiența în domeniu, ci și de integritatea și performanțele în afaceri ale celor propuși.